Lasă un comentariu

Formatori

 Ψ. Frank M. DATTILIO, PhD, ABPP (SUA)

Este unul dintre reprezentanții de marcă ai Psihoterapiei Cognitiv – Comportamentale la nivel internațional. Profesor la două Universități cu prestigiu din SUA: Harvard Medical School și Pennsylvania School of Medicine, Frank M. Dattilio își desfășoară activitatea de psiholog criminalist și psihoterapeut de familie și cuplu în Allentown, Pennsylvania. Dr. Dattilio are peste 250 de publicații profesionale în domenii precum disfuncționalități de cuplu și familie, tulburările de anxietate și comportamentale, psihologie criminalistică și clinică. Ține cursuri și workshop-uri în abordarea cognitiv-comportamentală în SUA, Europa, Canada, Africa, Asia, Australia, Noua Zeelandă, India și Cuba. Publicațiile sale au fost traduse în peste 27 de limbi și sunt utilizate în peste 80 de state. Printre multele sale publicații, Dr. Dattilio este și co-autor al: Cognitive Therapy with Couples; The Family Psychotherapy Treatment Palnner și The Family Therapy Homework Planner.
Din 2013 este membru de onoare al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie.

Pentru mai multe informații click aici.

Pentru a accesa site-ul profesional click aici.

 Ψ. Monica McGOLDRICK Ph.D (SUA)

Psihoterapeut de familie, este director al Institutului Multicultural pentru Familii în Highland Park, New Jearsey, de asemenea este profesor invitat al Universității Fordham și profesor de psihiatrie clinică la Robert Wood Johnson Medical School. Posesoare a numeroase premii și distincții, are o contribuție majoră în psihoterapia familiei. Prin ideile sale ingenioase a influențat multe generații de psihoterapeuți de familie din SUA, Canada și Europa. Trei dintre cărțile sale care au devenit best seller sunt: Ethnicity and Family Therapy, 2nd Edition (Guilford Press), Genograms: Assessment and Intervention, 2nd Edition (W.W. Norton), The Expanded Family Life Cycle, 3rd Edition (Allyn & Bacon/Simon & Schuster).

Pentru mai multe informații click aici.

Pentru a accesa site-ul profesional click aici.

Ψ. Daniel SIEGEL MD (SUA)

DDS_Home_DanDoctorul Daniel J. Siegel este profesor de psihiatrie la Şcoala de Medicină a UCLA, unde face parte din conducerea „Centrului pentru cultură, creier şi dezvoltare” şi este co-director fondator al „Centrului pentru cercetarea stării de conştiinţă deplină (mindfulness)”. Profesor premiat, el este membru distins al „Asociaţiei de psihiatrie americană” şi este membru de onoare în mai multe organizaţii. Doctorul Siegel este, de asemenea, directorul executiv al „Institutului Mindsight”, o organizaţie educaţională care oferă cursuri online şi prelegeri în persoană, ce au ca subiect creşterea capacităţii de a ne percepe propriile minţi şi pe acelea ale celorlalţi (mindsight), la indivizi, familii şi în comunitate, prin examinarea relaţiilor dintre oameni şi a proceselor biologice.

Pentru mai multe informații click aici.

Pentru a accesa site-ul profesional click aici.

 Ψ. dr. Emőke TARJÁN (Ungaria)

Psihiatru, formator și supervizor în psihoterapia familiei, psihodramă și psihoterapie integrativă. A lucrat la diferite spitale de psihiatrie și în prezent acordă servicii de consiliere și psihoterapie la mai multe clinici de specialitate din Ungaria. De asemenea coordonează grupuri de formare în psihodrama, psihoterapia familiei,  dezvoltare personala, sănătate mentală  și workshop-uri de specialitate în Ungaria, Austria și România. Este membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este membru în Colegiul Psihiatrilor din Ungaria, Asociația Maghiară de Terapia Familiei, Asociația Maghiară de Psihodrama, Asociația Australiana de Psihodrama, Asociația Maghiară de Psihoterapie. De peste zece ani desfășoară activități de formare în psihoterapia familiei, pentru specialiști în sănătate mintală și psihoterapeuți în mai multe orașe din România.

Pentru a accesa site-ul profesional click aici.

 Ψ. Domnica PETROVAI psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental

eu vesela Este un expert cu o practică clinică îndelungată  în psihoterapia copilului și a adolescentului; în psihoterapia adultului; în psihoterapia de cuplu și familie; implementarea programelor de parenting şi a workshop-urilor dedicate familiei. Preşedintă a Asociaţiei de Psihologia Copilului şi Adolescentului din România; Expert pentru organizaţii guvernamentale (Centrul Naţional de Sănătate Mentală – Ministerul Sănătăţii) şi nonguvernamentale (Unicef, Salvaţi Copiii, Fundaţia Copiii Noştri, Liga Română de Sănătate Mintală etc.); Psiholog acreditat în programul de formare Triple P- Positive Parenting Program al Universitatii din Queensland, Australia; De asemenea este unul dintre iniţiatorii şi promotorii strategiei de sănătate mintală a copilului din România.

Interviu cu Domnica PETROVAI: click aici

 Ψ. Aurora SZENTAGOTAI TĂTAR Ph.D

Este conferenţiar universitardoctor la Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeş-Bolyai şi vicepreşedintele Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România.  Este psiholog principal în psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, supervizor în domeniu atestat de Colegiu Psihologilor din România, membru al Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată. Expertiza sa profesională include servicii de specialitate validate ştiinţific adresate  adolescenţilor şi adulţilor, administrate individual şi în format de grup, cu focalizare pe: (1) psihodiagnosticul şi tratamentul: a) tulburărilor alimentare, b) tulburărilor anxioase, c) tulburărilor de tip depresiv, d) problemelor psihologice asociate unor condiţii somatice; (2) autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Pentru mai multe informații click aici.

 Ψ. György GÁSPÁR  psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Gaspar-GyorgyLicențiat în psihologie la Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca, deține formare de lungă durată în hipnoterapia ericksoniană, terapia sistemică de familie și psihoterapia integrativă, și specializare în intervenţii cognitiv-comportamentale. Activităţile de formare continuă fiind efectuate în Franţa şi Ungaria. Membru al Colegiului Psihologilor din România și al Asociației Psihologilor din România. Președinte şi membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.  Colaborator și expert al mai multor proiecte naționale implementate de ONG-uri precum Organizației Salvați Copiii, Institutul Român de Psihoterapie Integrativă, Crucea Roșie România, Liga Română de Sănătate Mintală, Tineri pentru Tineri. Expert în diferite programe de promovare a stării de bine a copilului, adolescentului şi familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie și dezvoltare personală pentru părinți și adolescenți. Susține cursuri de formare profesională complementară și continuă în cadrul AMPP, UNATC și este formator invitat la diferite programe de formare complementară în ţară şi Ungaria.

Pentru mai multe informații click aici.

 Ψ. Zoltan ISZLAI (Ungaria) terapeut de familie, expert în sănătate mintală

Specializat în dezvoltarea şi implementarea serviciilor de sănătate mintală, deţine formare de lungă durată în psihoterapia de familie, psihodrama şi video-training. Coordonator al unei asociații non-profit din Ungaria organizează și susține grupuri de formare în terapie de familie și sănătate mintală pentru profesioniști din domeniul sănătăți, educaţiei şi serviciilor sociale. În calitate de participant la diferite manifestări științifice din domeniul terapiei de familie și a serviciilor comunitare, susține workshop-uri și coordonează dezbateri în domeniu.

  Ψ. Diana STĂNCULEANU, expert în sănătatea mintală a copilului

Diana StanculeanuEste psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale și coordonează în cadrul Organizației Salvați Copiii, Centrul de Educație Emoțională și Comportamentală pentru Copii (CEECC) si o retea de centre de consiliere pentru parinti. Practician acreditat in furnizarea de programe de educatie parentala, adaptate nevoilor copiilor. Doctorand in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei. Autor si co-autor de studii, manuale si articole despre caracteristicile si specificul de dezvoltare a copiilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: