Lasă un comentariu

„Familia este pentru totdeauna” – formare complementară în psihoterapia familiei.

logo ampp cutout (2)„Psihoterapia Familiei o abordare centrată pe dezvoltare de competenţe şi dovezi validate ştiinţific” este un program de formare al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie şi este acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Programul nostru le oferă persoanelor interesate de psihoterapie posibilitatea de a învăţa despre sănătate mintală şi familii într-un context integrativ centrat pe paradigma dovezilor validate ştiinţific.

Viziunea integrativă a programului de formare oferă participanţilor posibilitatea unei pregătiri eficiente, pentru a aplica principiile psihoterapiei validate ştiinţific într-o gamă variată de domenii  – servicii clinice specializate, ONG-uri, cabinete private, şcoli şi alte contexte educaţionale, entităţi medicale.

Oportunitatea de a interacţiona cu o echipa de formatori internaţionali, cu o bogată experienţă clinică şi de cercetare, le oferă participanţilor posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele clinice necesare practicării psihoterapiei cu o gamă diversă de clienţi. Studenţii vor beneficia de educaţie şi training cu privire la abordările eficiente din psihoterapia individuală, modelele clinice şi conceptuale din terapia de cuplu şi familie, teorii despre dezvoltarea individuală şi ciclul vieţii de familie.

Formarea clinică este centrată pe o populaţie diversă de clienţi, fiind prezentată o paletă largă a problemelor specifice persoanei (copii, adolescenţi, adulţi), cuplului şi familiei. Toţi studenţii vor beneficia de supervizare individuală şi de grup din partea echipei de formatori.

Absolvenții programului de formare complementară (2 ani) primesc un certificat de recunoaștere a competențelor necesare practicii psihoterapeutice de familie, în baza căruia pot solicita atestatul de liberă practică în profesia psiholog-psihoterapeut de familie autonom.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

IMPORTANT: Este deschisă procedura pentru depunerea aplicațiilor de admitere în vederea participării la programele de formare complementară în psihoterapia familiei desfășurate prin AMPP, în Bucureşti, Satu Mare, Baia Mare şi Cluj Napoca. După completarea aplicației, persoanele calificate vor primi invitație pentru participarea la interviul de selecție. Înainte de a depune aplicația vă invităm să parcurgeți în detaliu informațiile descrise mai jos.

  • Programele de formare complementară sunt acreditate de Colegiul Psihologilor din România.
  • Absolvenții programului de formare complementară primesc un certificat de recunoaștere a competențelor necesare practicii psihoterapeutice de familie, în baza căruia pot solicita atestatul de liberă practică în profesia psiholog-psihoterapeut de familie autonom.
  • Planul de formare are 7 module pe an, taxa variază în funcţie de numărul de ore ale unui modul: 500-600 ron.
  • Din echipa de formatori fac parte: Frank Dattilio, PhD(SUA); Monica McGoldrick, Ph.D (SUA); Daniel Siegel, MD; Emoke Tarjan (HU); Aurora Szentagotai Tatar, Ph.D (RO); Domnica Petrovai, clinician și expert în sănătate mintală (RO); György Gáspár, psiholog clinician și psihoterapeut (RO); Zoltan Iszlai terapeut și expert în sănătate mintală (HU). Formatori invitaţi: drd. Diana Stănculeanu, Sorina Petrică, psiholog clinician, psihoterapeut.
  • Pre-rechizite necesare pentru admitere: diplomă de licență în psihologie sau diplomă de licență asimilată (asistenţă socială, psihopedagogie, pedagogie specială, teologie, medicină, sociologie).
  • Cerințe pentru aplicare: completarea formularului de aplicare; achitarea unei taxe de 50 ron; fotocopii ale actelor care dovedesc traseul educațional; două scrisori de referință; o scrisoare de intenție.
  • Formularul de admitere și anexele vor fi expediate prin e-mail la adresa:integrativefamilytherapy@yahoo.com;
  • După depunerea aplicației veți fi anunțat(ă) în legătură cu susținerea interviului care încheie procedura de admitere în programul de formare.

Apreciem în mod deosebit interesul dvs. pentru formarea avansată în aplicarea modelor clinice și pentru programul nostru de formare complementară. Așteptăm cu interes aplicația dvs.!

Cu urări de bine,

Membrii Comitetului de Admitere

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Persoane de contact:

  • Bucureşti – psih. Gyorgy GASPAR – 0740.362.681;
  • Satu Mare – psih. Alexandra RIŢIU – 0741.493.052;
  • Baia Mare – psih. Oana NAŞCU – 0757.066.057;
  • Cluj-Napoca – psih. Camelia MORARU – 0741.989.409.

Descarcă aici: Formular Aplicatie 2014

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Anexa I – Formare complementară I (2 ani)

Planul de formare în psihoterapia familiei cuprinde în total un număr de doi ani de formare și practică în supervizare. Planul de formare este împărțit în două etape majore, însumând un număr de 750 de ore (400 de ore formare teoretică, 150 de practică profesională, 50 de ore de auto-cunoaştere și 150 de ore practică în supervizare):

  • Semestrele 1 și 2: formare și procesul de autocunoaștere; Obiectiv: Învăţarea teoriei şi a conceptelor de bază în psihoterapia familiei (copil, adult, cuplu, familie). 250 ore de formare teoretică și practică (7 module de curs + sarcinile aferente + evaluarea scrisă de la finalul primului an), 50 de ore de auto-cunoaştere;
  • Semestrele 3 şi 4: formare și supervizare; Obiectiv: Intergrarea teoriei și a strategiilor de lucru specifice psihoterapiei familiei, precum şi recunoaşterea modelelor clinice întâlnite în practica de zi cu zi şi a protocoalelor formale de evaluare clinică la nivel de familie. 150 ore de formare teoretică și practică (3 module de curs + sarcinile aferente + evaluarea orală), 150 de ore de practică profesională,150 de ore de supervizare (4 module de supervizare în grup + 2 module de supervizare individuală + pregătirea portofoliului de 5 cazuri);

Anul I de formare (250 ore) în psihoterapia familie implică participarea la orele de formare, programul de autocunoaștere (50 de ore) și efectuarea sarcinilor individuale cu un caracter obligatoriu. Trecerea la nivelul/anul II va fi asigurată în baza unei evaluări în scris (având ca referințe suporturile de curs, informațiile transmise în programul de formare și bibliografia obligatorie), a observațiilor făcute de către echipa de formatori în timpul programului de formare și a înscrierii ca membru provizoriu în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Anul II de formare (150 de ore) în psihoterapia familiei implică și efectuarea a 150 ore de practică profesională în instituții sau organizații neguvernamentale care acordă servicii de consiliere și psihoterapie pentru familie. De asemenea acest nivel implică și participarea la manifestări științifice în domeniul sănătății mintale, a psihologiei, a psihoterapiei și a programelor multidisciplinare de prevenție și intervenție. Trecerea la supervizare va fi asigurată prin prezentarea unei evaluări orale în psihoterapia familiei, prin înscrierea ca membru în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și prezentarea contractului de voluntariat.

Supervizarea (150 ore) în psihoterapia familiei implică participarea la orelor de supervizare clinică și prezentarea unui portofoliu de cinci cazuri de intervenție psihoterapeutică la nivel de familie în cinci problematici sau patologii diferite. Procesul de supervizare include ore de supervizare individuală și supervizare de grup.

La finalul formării în psihoterapia familiei viitorii psihoterapeuţi – respectiv cursanţii vor avea o serie de abilităţi de bază care corespund cu ceriţele standard ale entităţilor profesionale din domeniul psihoterapiei de familie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: